sâmbătă, 28 martie 2015

Ce-i aia consecvenţă?

      Mbuuuuuun, a trecut ceva timp de la promisiunea pe care am făcut-o cu limba-n cerul gurii,  o   dedic unei activităţi şi  o  scriu constant.Evident, nici măcar eu nu m-am crezut.Dar nu e timpul trecut şi încercăm  recuperăm timpul pierdut. 
      Altfel spus, într-o zi mohorâtă de sâmbătăcând toată lumea-şi ocupă timpul cu activităţi diverse, ba un film, ba coacem o prăjitură bună-bunuţă, eu stau aici, lipsită de chef şi de orice dorinţa de a face ceva.Sunt sigură  fiecare dintre noi e încercat măcar o singură dată de sentimente de genul.Normal,  aşteaptă un morman de cărţicăci stau la dreaptatatălui, poate-poate s-o apuca cineva şi de ele, dar IOC.Din partea mea, cel puţin azi, le urez  stea acolo mult şi bine. 
Am ajuns la concluzia  nu te poţi forţa  faci ceva dacă nu simţi nevoia, iar atunci când încerci din greu  duci la capăt un lucru, există tendinţa de a greşi.Dacă greşesc eu saunu, o -mi dau seama de abia mâinecând o   cuprindă panica şi disperarea din cauza lipsei timpului şi iar o  adorm pe birou, cu pixul în ceaşca de cafea.There you have it, a pretty view for you. 
     Până atunci, caut mai bună soluţie pentru a combate lenea asta care-i fix ca un virus de răcealăsimţi  te ia uşoruşormai bei un ceai de lămâie în speranţa  dispare, dar pânăla urmă te acaparează şi te sileşte  stai în pat zile bune.Deci, azi închidem telefoanele, tragem pătură pe noi şi ne cufundăm capul într-o pernă mareîn cazul meu, şi pufoasă,aşteptând  treacă weekendul.( tot e azi ziua în care celebrăm evenimentul internaţionalOra Pământului.Facem şi o fapta utilă, nu?!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu